Săptămîna sigurantei pe Internet este marcată în peste 100 de țări din lume și are ca scop promovarea utilizării într-un mod mai sigur și mai responsabil a tehnologiei online.
Internetul sau Mediul Online reprezintă platforma surselor de informare, socializare, achiziționarea produselor și efectuarea tranzacțiilor. De cele mai dese ori accesăm internetul pentru a ne informa, a verifica rețelele de socializare sau pentru a procura un anumit produs. Comunicarea devine mai accesibilă, astfel încât “generațiile” pot relaționa fiind la distanță, afacerile se extind, produsele ajung la solicitant.
Lumea digitală este sursa inevitabilă de beneficii, oferindu-ne o mulțime de soluții eficiente, idei imprevizibile și informații necesare. Iar noi economisim timp și resurse. Însă aceste avantaje prezintă și un labirint, un colaps, mai ales pentru copii și pentru acei utilizatori care nu au cunoștințele necesare pentru a se proteja de anumite pericole online.
S-a constatat că cele mai numeroasă categorie de consumatori (utilizatori) a mediului online sunt preadolescenții și adolescenții. “Pregătirea temelor pentru acasă devine mai simplă și rapidă”, spun ei. Dar, în mare parte, folosesc rețelele de socializare precum Facebook, Messanger, Odnoklassniki, Viber, Scype, SnapChat, Instagram ș.a., pentru a comunica: cu rudele, prietenii, profesorii. Astfel, lipsa controlului din partea părinților, privind acest aspect, poate favoriza apariția unei dependențe față de Internet. Dar nu trebuie de ignorat faptul că folosirea în exces a Internetului poate avea și alte cauze, precum: lipsa de comunicare, limbaj sărac, insomniile, jocurile, depresia ș.a.
Uităm însă, că nu mereu link-urile pe care le accesăm, sau persoanele cu care comunicăm în mediul virtual sunt sigure sau reale. Siguranța pe internet nu este garantată, din acest considerent vă îndemnăm să fiți precauți, mai ales în cazul copiilor, ei sunt cei mai vulnerabili, și mai des “atacați” de infractori.
Pentru a fi în siguranță în mediul online respectați următoarele reguli:
- Instalați un antivirus pentru a-ți asigura calitatea și corectitudinea informațiilor. Noi recomandăm Bitdefender, care posedă și opțiunea Control Parental.
- Evitați folosirea dispozitivelor de acces la internet din spațiile publice
- Folosiți parole diferite și puternice pentru rețelele de socializare, email-uri sau alte account-uri
- Asigură-te că accesezi paginile de pe un browser acutalizat
- Evitați să acceptați prietenia pe rețelele de socializare a persoanelor necunoscute
- Asigurați-vă că accesați site-uri sigure
- Evitați postarea datelor cu caracter personal, sau expedierea către persoanele necunoscute a acestor date
- Evitați să răspunde-ți la mesajele supărătoare pentru a evita un eventual conflict (blocați persoanele care vă expediază asemenea gen de mesaje)
Olesea Postolachi/ Rapid Link
Comenteaza